Descopera Moldova - Chateau Vartely

      Dragi prieteni, sunt foarte emotionata cand scriu aceasta postare, am ocazia zilele acestea sa particip in calitate de blogger la un program de promovare a tarii noastre prin culturalizarea in lumea vinului si prin descoperirea atractiilor turistice din tara noastra, iar vinovatii de toate astea sunt cei de la Wine of Moldova, Descopera Moldova si gazda noastra orheianca.eu.

         In cadrul programului Descopera Moldova - Drumul Vinului 2015 vom vizita mai multe crame a producatorilor care au deja un nume notoriu pe piata vinicola dar si unii mici producatori al caror produse merita promovate atat la noi cat si peste hotarele tarii, ca de ce sa fim modesti, avem cu ce ne lauda. In grupul nostru avem si cinci colegi din Romania care sunt foarte entuziasmati sa descopere vinurile noastre de calitate dar si atractiile turistice din tara noastra.

         Prima noastra aventura pe calea vinului a inceput la una din cea mai recent deschisa crama de la noi din tara in 2004, insa care are cei mai multi vizitatori anual. Chateau Varteley este locul unde retetele seculare de producere a vinului se intalnesc cu tehnologiile moderne de procesare si producere a unui vin de calitate. Chiar daca este o vinarii care a fost deschisa de curand totusi Chateau Varteley are o istorie frumoasa in spate, ghidul ne spunea ca locul a fost ales foarte minutios pentru a corespunde tuturor cerintilor vinificatorului care dorea un pamant arabil pentru vii dar si pietre unde au si fost construite beciurile pentru temperatura oprima de pastrare a vinului. Asa deci s-a ales un deal pietros de langa Orhei care ofera turistilor cramei nu doar un vin de calitate dar si o panorama peisagistica extraordinara asupra intregului oras Orhei dar si asupra mandriei noastre nationale: Codrii seculari.

     Intalnirea mea cu Chateau Varteley nu a fost prima, dar de asta data am ramas profund impresionata de vinul delicios pe care l-am degustat cat si de profesionalismul si seriozitatea vinificatorilor care prin magie, dar mai mult prin munca fac posibil producerea unui vin de calitate. Dar vreau sa va vorbesc mai mult despre vinuri - ca el este oaspete de onoare la masa noastra.

       Am inceput cu o Feteasca Regala - un vin alb, sec despre care merge vorba prin targ ca ar fi cel mai bun de la noi din tara, nu pot sa ma pronunt deocamdata ca nu prea am mai gustat Feteasca Regala de la alti vinificatori, insa am incredere in parearea expertilor. Mie mi-a lasat asa un gust fresh, racoritor de vara pe care sa il savurezi in zilele toride la o terasa intr-o companie placuta.
Al doilea vin degustat a fost Regele Vinului de la Chateau Varteley (chiar daca am fost doar la doua vinarii pana acum am inteles ca fiecare vinarie are un vin care e regele tuturor vinurilor, care reprezinta in totalitate specificul regiunii si vinarii) TARABOSTE un Cabernet Sauvignon, un vin rosu, matur care are nevoie de o stare anume pentru a fi savurat, trebuie sa cunosti intreaga arta a vinului pentru a te bucura pe deplin de tot buchetul de miresme si gusturi pe care ti le trezeste acest vin.
        
        Iata despre al treilea vin degustat vreau sa va spun un pic mai mult, deoarece a fost pentru mine o descoperire si de la prima intalnire cu el am inteles ca mi-am gasit vinul preferat, multi o sa zica ca nu cunosc nimic in cultura vinului daca prefer asa tip de vin, dar nici nu ma dau mare expert abia pasesc primii pasii in lumea vinului. Deci, vinul m-a lasat fara cuvinte si doar am zis WOW, un gust dulce cu miresme de flori de salcam si fructe si miere. Nu va tin in suspans si va spun ca era un ICE WINE - un Chardonnay, un vin care nu se produce in fiecare an deoarece necesita o stare a naturii speciala, strugurii se culeg dupa prima bruma, cand in bob nu a mai ramas decat dulceata naturala fara pic de apa. Aroma vinul te imbata de iti uiti si numele, in sens bun. Mie mi-a trezit o dorinta nebuna de a ma primbla descult prin iarba cu roua intr-o poienita plina de flori parfumate unde vantul adie alene si aduce cu el mireasma florilor de salcam. Deci iubitorii de dulce va recomand sa incercati acest vin numaidecat si va spun sincer nu veti regreta nici o secunda.
        
     La pranz ne-a fost servit un vin care inca nu a fost lansat, care urmeaza sa devina vedeta pe 1 octombrie, adica azi, care este un cupaj de Rara Neagra cu Malbec Shiraz, un vin rosu foarte bun, care a mers perfect cu placinte si zeama.  

      Iata asa a aratat prima zi din Descopera Moldova - Drumul Vinului 2015, dar stati pe aproape ca revin cat de curand cu o alta desoperire vinicola.



 Articol scris în cadrul proiectului Descoperă Moldova - Drumul Vinului 2015, organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu ANTRIMSIXT Rent a Car Moldova, susținut de Hotel OlsiChateau VartelyPurcariCricovaAsconi WineryMimiGitana WineryPerna MeaAgro pensiunea Butuceni și găzduit de către Orheianca.eu.
 

 






 








 
 

 


 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Descopera Moldova - Combinatul de vinuri Cricova

La multi ani, scumpă nănășică

6 Luni de Fericire